Numărul centralelor electrice de balcon s-a dublat, în ultimul an, în Germania şi se apropie de un milion de unităţi, conform Asociaţiei germane a industriei solare, transmite DPA. Acestea sunt panouri solare de
Numărul centralelor electrice de balcon s-a dublat, în ultimul an, în Germania şi se apropie de un milion de unităţi, conform Asociaţiei germane a industriei solare, transmite DPA. Acestea sunt panouri solare de
Creşterea concentraţiei de sare din râul Târnava Mică, cauzată de inundarea minei Praid, a dus la sistarea alimentării cu apă potabilă în 16 localităţi din judeţul Mureș, fiind afectate circa 40.000 de
În contextul agravării conflictului dintre Israel și Iran, la nivelul Ministerului Afacerilor Externe (MAE) a fost activată în noaptea de 12/13 iunie o Celulă de criză, care monitorizează situația
Circa 83% din români şi-au făcut deja planurile de vacanţă, 12% nu sunt încă hotărâți și 6% nu vor pleca în concediu, iar bugetul mediu pentru două persoane este de 7.200 de lei, potrivit unui studiu
Absolvenţii din acest an ai instituţiilor de învăţământ pot beneficia timp de şase luni de indemnizaţie de şomaj dacă se înregistrează la Agenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă din localitatea de
Când Biserica i-a prăznuit pe Sfinții Părinți de la Sinodul I Ecumenic, cei care au mărturisit cu fermitate credința în dumnezeirea Mântuitorului Hristos, în Duminica a 7-a după Paști, credincioșii Parohiei
Astăzi, 13 iunie 2025, este ultima zi de înscriere a absolvenţilor de gimnaziu care doresc să susţină examenul naţional de Evaluare Națională, iar probele scrise vor debuta luni, 23 iunie. Ministerul Educației
Candidaţii admişi la programele de licenţă ale Universităţii Petrol-Gaze (UPG) din Ploieşti, care obţin media generală de admitere peste 9,50, vor beneficia de cazare gratuită în căminele studenţeşti ale ca
Începând cu anul şcolar 2026-2027, va fi introdus ca auxiliar un manual de „Educaţie forestieră”, care ar putea fi implementat pe viitor şi ca manual de bază, potrivit directorului Romsilva, Marius-Dan
Un număr de 32 de firme din municipiul Miercurea-Ciuc şi din zona adiacentă au solicitat 264 de locuri pentru învăţământul dual, fiind catalogat de autorităţile locale „un record”, în contextul în
La Muzeul Judeţean Buzău va fi inaugurat, în 8 septembrie 2025, „Salonul de sculptură mică Gheorghe Coman”, eveniment cultural ce marchează împlinirea, în acest an, a unui secol de la nașterea
Asociația „Artelier D” și Muzeul Național de Artă al României organizează în zilele de 28 iunie, 6 iulie, 13 iulie și 20 iulie 2025, în intervalul orar 11:00-12:30, un program interactiv pentru copii despre
Cu prilejul Zilei Oficiale a Regelui Marii Britanii, la București a fost vernisată, în 14 iunie, la sediul Arcub din Hanul Gabroveni, expoziția „Cărările Regale ale Transilvaniei” și a fost lansat albumul cu același titlu, o lucrare dedicată legăturii profunde a Regelui Charles al III-lea cu România. Proiectul a fost realizat de echipa Romania Student Tour, în semn de apreciere față de implicarea monarhului britanic în promovarea patrimoniului natural și cultural românesc.
Asociația „Prietenii Pinacotecii Municipiului București” (APPMB) și Muzeul Municipiului București au organizat, săptămâna trecută, conferința „Un proiect care ne unește - Pinacoteca București”,
Muzeul Municipal „Regina Maria” Iași şi Colecţia Etnografică „Marius Matei” organizează, la Palatul Braunsteim din Iași, expoziția „Tradiție și regalitate. Portul bănățean în timpul reginei
Atingerea delicată a razelor de soare reflectată în strălucirea bronzului pe chipurile și trupurile noastre! Ce imagine de poveste și, totuși, nu o poveste atât de frumoasă! Bronzul reprezintă reacția de
Exercițiile fizice regulate pot preveni recidiva cancerului la pacienții care au supraviețuit acestei boli în urma unui tratament și scad riscul de deces. Pentru prima dată în istoria descoperirilor medicale, un
Aplicarea unei comprese cu gheață ajută la calmarea durerii și reduce inflamația în cazul unor entorse sau leziuni musculare, dar intervalele de timp în care aplicăm aceste comprese reci nu trebuie să
Dacă obişnuiţi să beţi cafea şi urmaţi un tratament, este bine să ştiţi că anumite medicamente pot interfera într-un mod care să provoace efecte adverse nedorite. De vină este cofeina, prezentă în mod
Steatoza hepatică, sau boala ficatului gras, crește riscul de cancer hepatic și este frecvent întâlnită la persoanele supraponderale sau obeze. Mersul pe jos poate reduce însă acest risc, relatează cotidianul br
Pe maica Marina Muntean, egumena Mănăstirii „Sfinții Martiri Brâncoveni” din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Centrale și de Nord de la Nürnberg am întâlnit-o recent, la biserica românească din
Praznicul Înălţării Domnului este de 105 ani prilej de pioasă amintire și evlavioasă comemorare a celor care au împlinit porunca iubirii până la jertfă pentru neam și patrie. În această zi, Sfânta
Pe platforma fiideajutor.ro a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei intenţia bună se transformă în „faptă şi adevăr”. Aici, persoanele care doresc să se apropie mai mult de Dumnezeu fac milostenie pentru
Sfântul Împărat Constantin cel Mare reprezintă unul dintre cele mai pilduitoare repere hagiografice în tabloul unei reconstituiri firești a creștinismului în raporturile socio-politice ale vremii. Despre formarea sa culturală, despre ascensiunea politică, precum și despre atașamentul profund pentru cauza libertății de manifestare în Biserica Primară, am vorbit cu profesorul Marian Emanuel Păun, doctor în Istoria Bisericii Universale al Facultăţii de Teologie Ortodoxă din București.
Aşezămintele sociale de la Valea Plopului, care găzduiesc de câteva decenii copii orfani şi mame abuzate, funcţionează în cea mai mare parte datorită inimii largi şi iubitoare a fondatorului acestora,
A doua săptămână după Rusalii este Duminica „Sfinților Români”, hramul parohiei din orașul Pavia, aflat la 30 km sud de Milano, în regiunea Lombardia. Un oraș cu foarte multă istorie, cu
Încă de la începuturi, Biserica a avut, ca latură importantă a misiunii sale în lume, grija pentru toţi fiii săi. Lucrarea socială a Bisericii, ilustrată în chipul cel mai concret prin Vasiliada marelui
În inima localității Ghidighici, un sat pitoresc situat la doar câțiva kilometri de Chișinău, se înalță o frumoasă biserică pusă sub oblăduirea Acoperământului Maicii Domnului în care copii, tineri și
Poate că întinderile Câmpiei Române şi relieful zonei sunt mai puţin spectaculoase decât ţinutul relatat de Sadoveanu în Valea Frumoasei despre vraja meleagului transilvănean. Totuşi, comuna Măldăeni şi împrejurimile Roşiorilor de Vede din judeţul Teleorman sunt reprezentate de un relief vălurit şi înconjurat de pâraie care în vremuri ploioase încă se mai revarsă între văi şi dealuri ce creează peisaje splendide, adevărate tablouri naturale pline de armonie.
În Parohia „Izvorul Tămăduirii” şi „Duminica Tuturor Sfinţilor” Urşiţa (Mironeasa, judeţul Iaşi), copiii sunt cei care ţin biserica vie prin inocenţa şi credinţa lor. De peste trei ani, de când
Ion Pillat (31 martie 1891 - 17 aprilie 1945), de la a cărui moarte, în 2025, s-au împlinit optzeci de ani, a fost supus în ultima perioadă mai multor tipuri de reevaluări. Concluzia unanimă a criticilor,
Problema identității naționale rămâne, între toate variabilele istoriei, cu atât mai mult astăzi, când glasul veacului impune uniformizarea globalizantă, o constantă, coloana vertebrală a istoriei
Lecția timpului Viața începe pe brațe străine, Fără putere, fără rușine. Nu știm să mergem, să vorbim, să cerem, Gânguritul și somnul ne sunt refren. Facem pași mici pe covorul
Flori de mir Doamne, Tu când m-ai zidit Din ţărână şi lumină Duh de viaţă ai plămădit Cu iubirea Ta divină! Flori de mir şi untdelemn Peste ochi şi frunte curg Taine-adânci cu-al crucii
Veșnicie Sfânta Duminică, un cer deasupra inimii, un vis ce ne-nvăluie în cuvinte, la Masa Tăcerii, când ochii se înalță spre Coloana fără sfârșit, cerând văzduhului vindecare. Clipa de veghe,
La 15 iunie 2025, cu prilejul împlinirii a 136 de ani de la trecerea la cele veșnice a poetului național Mihai Eminescu, Asociația Culturală „Vovidenia‑Neamț” a organizat, la Schitul Vovidenia al Mănăstirii Neamț, o slujbă de pomenire în cinstea celui numit, pe drept cuvânt, „omul deplin al culturii române”.
În cea dintâi Duminică după Rusalii, Mănăstirea Părhăuți și-a sărbătorit cu bucurie duhovnicească hramul, în mijlocul obștii aflându-se Preasfințitul Părinte Ieronim, Episcopul Daciei Felix, care a săvârșit Sfânta Liturghie, informează arhiepiscopiasucevei.ro.
Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, s-a aflat duminică, 15 iunie, în mijlocul credincioșilor din cartierul Ferneziu al Băii Mari, unde a săvârşit slujba de târnosire a bisericii, a binecuvântat noul lumânărar și lucrările recente şi a săvârșit Sfânta Liturghie.
Și în acest an, în prima duminică după Pogorârea Sfântului Duh, denumită și Duminica Tuturor Sfinților, la așezământul monahal de la Piatra Scrisă și-au îndreptat pașii un număr mare de credincioși, veniți din Episcopia Caransebeșului, dar și din alte regiuni ale țării, pentru a se alătura obștii monahale, în ziua hramului.
Sâmbătă, 14 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a oficiat slujba de resfințire a bisericii de lemn cu hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și Duminica Tut
În Duminica întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinților, 15 iunie, Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a fost prezent în mijlocul credincioșilor din Parohia Someș-Odorhei, Protopopiatul Jibou, unde a sfinţit noul iconostas.
Comunitatea euharistică din Parohia Gepiu, Protopopiatul Tinca, a participat sâmbătă, 14 iunie, la sfințirea bisericii parohiale, cu hramul `Pogorârea Sfântului Duh”, săvârşită de Preasfințitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei. Ierarhul a înzestrat biserica și cu al doilea ocrotitor spiritual - Sfântul Apostol Andrei cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României.
Universitatea de Vest din Timișoara, în colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara și Academia de Științe Medicale - Filiala Timișoara au organizat joi, 12 iunie, Conferința interdisciplinară „Inteligența artificială - o nouă convergență între știință, medicină și spiritualitate”, care a reunit specialiști din domeniile medical, academic și teologic, într-un efort comun de a explora implicațiile tot mai profunde ale inteligenței artificiale asupra ființei umane și societății.
Concursul de creație literară „Cruce și înviere”, desfășurat anual în perioada imediat următoare sărbătorii Învierii Domnului pe raza Parohiei „Buna Vestire”-Giulești din sectorul 6 al Capitalei, reunește elevi și profesori de la Liceul Teoretic „Marin Preda”, Școala Gimnazială 167 și Școala Gimnazială 163. Ajuns anul acesta la ediția a 15-a, concursul s-a bucurat de participarea a 80 de elevi, la finalul lui fiind oferite trei premii și patru mențiuni, ne-a transmis Maria-Alexandra Spânu.
La Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din localitatea ilfoveană Tâncăbești a fost comemorat, în data de 16 iunie, fostul director administrativ al Băncii Naționale a României, economistul Constantin Băicoianu. La evenimentul memorial au luat parte numeroși reprezentanți ai BNR și ai autorităților locale, care au depus coroane de flori la mormântul aflat în lăcașul de cult.
Un veșmânt care a acoperit mâna Sfântului Sfințit Mucenic Ciprian, aflat în patrimoniul sacru al Parohiei Zlătari din Protoieria Sector 3 Capitală, va fi dăruit la sfârșitul acestei săptămâni Parohiei Cocioc din Protopopiatul Ilfov Nord, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
În prima duminică după Rusalii, 15 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, a săvârșit Sfânta Liturghie în biserica Parohiei Baia de Fier 2 din județul Gorj, cu ocazia sărbătoririi
În Duminica întâi după Rusalii (a Tuturor Sfinților), 15 iunie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, a slujit în parohia misionară pentru romi Turda-Fabrici din municipiul Turda, județul Cluj, unde a săvârşit slujba de sfinţire a bisericii parohiale, lăcaș în care ierarhul a păstorit ca paroh în perioada 1978-1985.
În prima duminică după Pogorârea Sfântului Duh, cunoscută și ca Duminica Tuturor Sfinților, obștea mănăstirii care se bucură de ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou și credincioșii prezenți la Catedrala Arhiepiscopală au primit binecuvântarea chiriarhului locului, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, care a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, Facultatea de Teologie Ortodoxă din Craiova împreună cu Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, Muzeul Cărții și Exilului Românesc, Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova, Editura Predania, Parohia „Toți Sfinții”-Biserica Bășica și TVR Craiova au organizat o nouă întâlnire din seria Synaxis.
În Duminica întâi după Rusalii, dedicată de Biserica Ortodoxă cinstirii tuturor sfinților, biserica Parohiei „Buna Vestire”‑Belu din Protopopiatul Sector 4 Capitală a găzduit festivitatea de premiere a elevilor de la şcolile din sector care s‑au evidenţiat prin rezultate obţinute în cadrul Olimpiadei Naţionale la disciplina Religie Ortodoxă, ne‑a transmis prof. Nicoleta Enculescu.
În municipiul Galați s-a desfășurat sâmbătă, 14 iunie, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Marșul Familiei Creștine. Manifestarea la care au participat locuitori ai urbei dunărene de toate vârstele a avut în vedere mărturisirea publică a atașamentului față de valorile evanghelice și frumusețea vieții de familie, fiind și un apel pentru susținerea familiei creștine, atât de provocată în contextul secularizant actual.
Părintele arhimandrit Iustin Pârvu, ctitorul așezământului monahal de la Petru Vodă, a fost pomenit sâmbătă, 14 iunie, de clerici și ucenici veniți din toată țara. Sfânta Liturghie și slujba de pomenire au fost oficiate de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Credincioși din întreaga țară s-au adunat la mormântul părintelui Iustin și s-au rugat pentru sufletul celui supranumit „duhovnicul neamului”.
Prima duminică după praznicul Pogorârii Duhului Sfânt este închinată de Biserica Ortodoxă cinstirii tuturor celor care s‑au făcut bineplăcuți lui Dumnezeu, din toate timpurile și din toate locurile.
Mulţimi de credincioşi au adus cinstire sfinţilor în Duminica întâi după Rusalii la Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu. Sfânta Liturghie din această duminică a fost săvârşită de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului.
În Duminica întâi după Rusalii, a Tuturor Sfinților, Sfânta Liturghie din Catedrala Patriarhală din București a fost săvârșită de un sobor de preoţi şi diaconi sub protia părintelui arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al sfântului lăcaş. La final a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru poetul Mihai Eminescu.
Numeroși credincioși prahoveni s-au adunat în Duminica Tuturor Sfinților, 15 iunie, pentru a fi părtași la sfințirea bisericii Parohiei Plavia. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost săvârșite de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de clerici. La final, ierarhul a oferit din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ordine și distincții celor care s-au remarcat prin efortul de sprijinire a lucrărilor. În a doua parte a zilei, Preasfinția Sa a oficiat rânduiala punerii pietrei de temelie pentru noua biserică a Parohiei Jercălăi din Protopopiatul Urlați, județul Prahova.
Una dintre cele mai active parohii din Protoieria Sector 6 Capitală, Parohia „Sfânta Treime”-Militari, a marcat în cronica sa un nou moment istoric, trăit în Duminica Tuturor Sfinților a anului 2025. În această zi, în mijlocul credincioșilor a poposit Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, care a săvârșit Sfânta Liturghie și rânduiala binecuvântării lucrărilor de edificare a Așezământului social- educațional „Sfinții Îngeri” al parohiei. Ierarhul a oferit la final ordine și distincții din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, celor care au sprijinit proiectul edilitar.
În Duminica Tuturor Sfinților, 15 iunie, Biserica „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” din incinta Institutului Clinic Fundeni din Capitală a îmbrăcat haine de sărbătoare la împlinirea a 20 de ani de la sfințirea lăcașului de cult. Cu acest prilej, Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de clerici.
Duminica a 2-a după Rusalii (a Sfinților Români) Matei 4, 18-23 În vremea aceea, pe când Iisus umbla pe lângă Marea Galileei, a văzut pe doi frați: pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, ca
„Zis-a Domnul: Nu oricine Îmi zice: Doamne, Doamne! va intra în Împărăția cerurilor, ci acela care face voia Tatălui Meu Celui din ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: Doamne, Doamne, oare nu în numele
Fraților, Avraam și seminția lui nu prin lege au primit făgăduința că vor moșteni lumea, ci prin dreptatea cea din credință. Căci dacă moștenitorii sunt cei ce au legea, atunci credința a ajuns zadarnică,
Sfântul Leontie era din Elada şi pentru că era mare la trup şi foarte puternic s-a făcut ostaş. Fiind el om cuminte şi cu înţeleaptă socotire, a fost răsplătit cu diferite însemne de dregător. Pe când se
Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a XXI-a, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 308-309 „Dar noi nici nu voim să ne uităm cu luare-aminte la poverile cu care ple
În unele Biserici Ortodoxe Autocefale, duminica imediat următoare celei închinate Tuturor Sfinților este consacrată pomenirii sfinților locali. În Biserica Ortodoxă Română, instituirea acestei sărbători
Biserica Ortodoxă are o istorie de două milenii şi este cea care păstrează cu sfinţenie dreapta credinţă primită de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos, prin propovăduirea apostolică şi dogmatizată în
Rânduiala Sfintei Liturghii, lăsată Bisericii ca prilej de împărtășire euharistică și pnevmatologică, cuprinde în mod esențial epicleza, adică invocarea Duhului Sfânt pentru prefacerea Darurilor de pâine