Pe platforma fiideajutor.ro a Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei intenţia bună se transformă în „faptă şi adevăr”. Aici, persoanele care doresc să se apropie mai mult de Dumnezeu fac milostenie pentru
Candele, petale de flori și glasuri de copii la crucile eroilor
Praznicul Înălţării Domnului este de 105 ani prilej de pioasă amintire și evlavioasă comemorare a celor care au împlinit porunca iubirii până la jertfă pentru neam și patrie. În această zi, Sfânta Liturghie se continuă într-o firească liturghie a recunoștinței pentru cei care au pus viața conaționalilor mai presus decât propriile vieți și care primesc drept răsplată pământească neuitarea. Iar pomenirea lor se face din an în an și din veac în veac în fiecare comunitate, dar mai cu seamă în marile urbe. Despre modul în care eroii neamului sunt cinstiți cu pioasă recunoștință în municipiile Galați și Brăila ne-a vorbit Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Înaltpreasfinția Voastră, cinstirea eroilor neamului la praznicul Înălțării Domnului este în Arhiepiscopia Dunării de Jos o tradiţie, mai ales în cimitirele mari unde există sectoare dedicate lor fiind organizate ceremonii religioase și militare la care participă credincioși de toate vârstele. Cum a fost pregătită în Arhiepiscopia Dunării de Jos această zi pentru cinstirea eroilor neamului?
Mai întâi, două pelerinaje impresionante la Galați și la Brăila la sărbătoarea Eroilor Neamului în două mari cimitire: Eternitatea la Galați și „Sfinții Împăraţi Constantin și Elena” la Brăila au devenit nu tradiție, ci normalitatea adunării pelerinilor de toate vârstele din biserici, după Dumnezeiasca Liturghie, la altarele crucilor bătrâne din cimitire, acolo unde le este somnul dulce fericiților eroi români jertfiți în lupte, în războaie, la bombardamente, „pe câmpurile de bătălie, în lagăre și în închisori pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului, pentru libertatea, unitatea și demnitatea poporului român”. După jertfă urmează biruința și după cruce învierea, iar prin înviere înălțarea sufletelor acolo „unde nu mai este durere, întristare și suspin”, ci viața veșnică, unde pentru eroii cinstiți aici pe pământ în rugăciune cerem Domnului să-i așeze în obștea sfinților mucenici în ceruri. Acest pelerinaj de fapt își are rădăcinile în pelerinajul ucenicilor cu Domnul pe Muntele Eleonului, unde i-a pregătit, înălțându-i puțin chiar de la locul de rugăciune la slava rugăciunii care este trupul Său, şi Care în semn de binecuvântare le transformă tristețea plecării Lui într-o făgăduință a mângâierii lăuntrice prin Mângâietorul. Așa începe bucuria și așa ne explicăm cum în ascultarea de Domnul au plecat bucuroși ucenicii în Ierusalim și erau toată vremea în templu. Din aceasta se naște și necesara cateheză, pe care, din ce în ce mai mult, preoții și profesorii de religie și uneori părinții o transmit cu atenție elevilor și copiilor.
În cele două mari municipii ale eparhiei, ceremoniile închinate eroilor încep întotdeauna la biserică și se termină la cimitir, pomenirea de la sfintele slujbe fiind continuată la locul de veșnică amintire de la mormintele sau monumentele înălțate în memoria eroilor. Cum au trăit credincioșii de la Dunărea de Jos Ziua Eroilor din acest an?
La Arhiepiscopie se pregătesc mii și mii de steaguri tricolore, care se oferă în dar prin școli copiilor. De asemenea, se tipăresc cele două imnuri, Imnul național și Imnul eroilor, să le fie la îndemână copiilor atunci când pornesc în cele două pelerinaje. De la Biserica „Înălțarea Domnului” merg pe bulevardul Coșbuc, spre cimitirul Eternitatea în Galați și se opresc în fața unui altar deschis cu un monument impresionant al lui Cellini. Acesta, pe fundalul crucii și Golgotei, arată îngerul Învierii care poartă în stânga un coș de flori, iar cu dreapta presară petale într-un cilindru-cavou unde se află numele eroilor. Acolo, copiii așază la numele eroilor florile și intonează imnul de biruință. Câteva sute bune de copii i-au impresionat pe platoul Înălțării de la cimitirul Eternitatea pe toți ceilalți pelerini de toate vârstele, armata și autoritățile.
Însă pelerinajul de la Brăila e fără egal. Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, pe bulevardul respectiv, la câteva sute de metri are în față cimitirul „Sfântul Constantin”, care nu este altceva decât memoria de câteva sute de ani a unui oraș simbol al rezistenței, al identității, al deschiderii internaţionale, al culturii locale și europene, care niciodată n-a negat rădăcinile Ortodoxiei. Cimitirul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” e o Europă în miniatură, iar mormintele eroilor și la Galați, și la Brăila sunt foarte aproape de ale românilor și ale celorlalți combatanți cu ei pentru pace în cele două războaie mondiale, pământul unindu-i ca boabele de grâu, iar ei răsar ca spicele păcii pentru lume. O coroană de pace de Înălțare se simte în aceste două cimitire. Dar nu uităm că aceste cimitire ale eroilor sunt încercuite de mormintele celorlalți creștini. Inimile celor două cimitire gândite bine sunt eroii. Bisericile și capelele, ca și cavourile unor personalități europene, ne arată orașele de odinioară, dinainte de comunism, adevărate nu muzee, ci memoriale ale recunoștinței noastre. Mulțimea de la Brăila cred că este fără de precedent la un pelerinaj de Înălțare.
Ați menționat de mai multe ori prezența copiilor la cele două procesiuni organizate în Galați și Brăila. Este cunoscută preocuparea Bisericii pentru educația copiilor, care include și respectul și prețuirea pentru înaintași și eroii neamului. Cum au participat copiii la aceste momente comemorative?
Anul acesta, preoții, protoieria, armata și autoritățile au împurpurat 1.200 de cruci ale eroilor la Brăila cu tricolorul, iar Biserica a pus 1.200 de candele. Sute de copii cu flori au încununat acest ceremonial extraordinar. Credem că nu este o simplă demonstrație de forță, ci este o smerită mărturie a rugăciunilor pentru cei adormiți din primele secole ale Bisericii Ortodoxe, care a adunat osemintele martirilor pe care s-au construit bisericile. În România, Catedrala Mântuirii Neamului cu hramul „Înălțarea Domnului” încoronează toată jertfa de milenii a unui popor. La Galați am întrebat un copil: „– Nu cumva te-a chemat cineva special să vii aici?” „– Nu!” „– Dar de ce ai venit?”, am întrebat din nou. „– La Ziua Eroilor trebuie să mă respect pe mine!” Impresionantă, sfântă mărturie, grâu copt de la ora de religie, de la cultul eroilor în familia românului și de la sărbătoarea pe care a așezat-o Patriarhul nostru Miron acum 105 ani! Fie ca această sărbătoare din toată țara și acest smerit pelerinaj de la Galați și de la Brăila, care nu e o noutate, ci o normalitate, să devină o reîmprospătare a Învierii Domnului și o pregustare a Înălțării spre a aștepta sărbătoarea Bisericii, Pogorârea Duhului Sfânt.
În încheierea acestui interviu, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Casian și-a manifestat adânca recunoștință față de preoții, profesorii, inspectoratele școlare județene, școlile, părinții, autoritățile locale și centrale care au conlucrat spre organizarea acestui moment de aducere aminte a jertfei eroilor neamului.