Măldăeni, satul pe care inima mea l-a adoptat

Poate că întinderile Câmpiei Române şi relieful zonei sunt mai puţin spectaculoase decât ţinutul relatat de Sadoveanu în Valea Frumoasei despre ­vraja meleagului transilvă­nean. Totuşi, comuna Măldăeni şi împrejurimile Roşiorilor de Vede din judeţul Teleorman sunt repre­zentate de un relief vălurit şi încon­jurat de pâraie care în vremuri ploioase încă se mai revarsă între văi şi dealuri ce creează peisaje splendide, adevărate tablouri naturale pline de armonie.

Măldăeni, străve­chi pământ ro­mâ­­nesc, este un sat aşe­zat în partea de sud-vest a ora­şului Roşiori de Vede, pe partea dreaptă a pârâului Bratcov, în Câmpia Română, judeţul Teleor­man. După docu­mentele istorice, era aşezat pe Scri­oaştea Bătrână, unde ­Mihai Viteazul ­şi-ar fi numărat şi scris oastea.

Prima atestare despre localitate o găsim la 13 decembrie 1360 în documentele Ţării Ro­mâ­neşti. Satul Măldăeni apare pe harta stolnicului Constantin Cantacuzino la 1700. În acest sat avea moşii în secolul al ­XIX-lea familia Cantacuzino.

Prin reforma agrară din 1945 au fost împroprietăriți ţăranii cu pământ. Apoi, începând cu 1959 s-au înfiinţat primele Cooperative Agricole de Producţie. Colectivizarea s-a făcut forţat, aşa cum ştim cu toţii. Cei care s-au împotrivit au simţit măsurile luate de mai-marii tovarăşi ai vremurilor. După revoluţia din 1989  s-a redat pământul locuitorilor. Acesta este acum lucrat individual sau în asociații.

În Măldăeni s-au născut oameni care aveau să devină per­so­a­ne ale căror nume vor dăinui: George Gană (1935-2010), profesor universitar și critic ­literar; Nicolae D. Pangică (1914-1992), pionier al parașutismului; Marin Cotoanță (1926-1994) a fost un cunoscut cobzar și lăutar virtuoz din România.

Ziua localității este pe 21 mai, cu prilejul sărbătorii Sfinților Mari Împărați întocmai cu Apostolii Constantin și mama sa, ­Elena. Cu această ocazie au loc  evenimente care apropie oamenii şi ajută la unirea comunităţii.

În zonă există şi obiective turistice: monumentul dedicat eroilor satului care au participat la Primul Război Mondial. Acesta este ridicat la o răscruce în zona de centru.

Localitatea a evoluat şi s-a dezvoltat frumos în ultimii ani; au fost mo­­der­nizate instituţiile, s-au asfaltat străzile şi au fost realizate facilităţi precum apă curentă şi canalizare. Comunitatea beneficiază de o şcoală modernă,  grădiniţă, far­ma­cie, dispensar, poliţie, ma­ga­zi­ne moderne etc.

Comuna dispune de patru biserici ortodoxe. Biserica „Ador­mirea Maicii Domnului” din Măldăeni, Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil”,  Cătun-Tâmplarul, Bise­rica „Sfinţii ­Împăraţi Constantin şi Elena”, Mă­gureni, Biserica „Sfânta ­Treime”, Măgureni-Cătun.

Mica istorie a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Măl­dăeni, județul Teleorman, are o istorie fascinantă, ea fiind construită în 1846 de către Constantin Cantacuzino, moșierul locului, pe locul unei biserici vechi de lemn.

În 1908, cu sprijinul genera­lului Gheorghe Manu, fost primar al Bucureștiului și ministru, bise­rica a trecut prin reparații capitale și i s-au adăugat absidele laterale. De-a lungul timpului, a fost afectată de cutremure, inclusiv cel din 1977, iar în 1992, sub îndrumarea preotului Emilian Trică, biserica a fost consolidată, acope­rișul înlocuit și pictura ­refăcută. În urma acestor lucrări, la data de 27 decembrie 1992 biserica a fost resfinţită de către Preasfinţitul Episcop ­Calinic ­Argeşanul.

Arhitectura bisericii este im­pre­sionantă, este construită din cărămidă, în formă de cruce, cu o pictură interioară realizată în stil bizantin, iar catapeteasma este lucrată din lemn.

Hramul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” este la data de 15 august şi este sărbătorit cu slujbe speciale, procesiuni și adunări ale credincioșilor din zonă.

Lucrări recente de înfrumuseţare şi de întreţinere a bisericii

În ultimii ani au fost necesare  alte lucrări de restaurare, întru­cât biserica se găsea într-o stare precară. Comunitatea, cu sprijinul primăriei, a fost mereu implicată în lucrările de în­tre­ținere și restaurare a bise­ricii, ulti­ma mare restaurare a picturii originale având loc în anul 2021.

Preotul paroh Iulian Matei ne vorbeşte cu smerenie şi bucu­rie despre realizările din ultimii ani care s-au dovedit grei, dar izbânda a fost făcută cu ajutorul Domnului nostru Iisus şi al Maicii Domnului.

Enoriaşii din Parohia Măl­dăeni cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” au contribuit, în măsura posibilităţilor lor, pentru ca biserica să renască şi să primească haine noi. Au reuşit, cumva, să înmulţească talanţii dăruiţi de Dumnezeu spre împlinirea lucră­rii celei bune.

„Dumnezeu lucrează prin oameni, aşadar, fiecare dintre noi este un trimis al lui Dumnezeu pentru a fi de folos acolo unde este nevoie mare”, ne mărtu­riseşte părintele paroh Iulian Matei.

Paştile, „Sărbătoarea Sărbătorilor”

Comunitatea din Măldăeni păstrează multe tradiții străvechi, une­le dintre ele având ră­dăcini adânci în cultura şi istoria locului.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Măldăeni este un loc de cult important pentru orice credincios care păşeşte în acest lăcaș sfânt cu miros de vremuri străvechi şi aer de loc proaspăt primenit de oameni credincioşi, cu suflete smerite.

M-a fascinat acest sat şi m-au impresionat bise­ricile lui din vremurile adolescenţei, din urmă cu peste 25 de ani, atunci când drumurile vieţii m-au purtat pe meleaguri noi, unde am întâlnit oameni care mi-au făurit apoi viaţa pe mai departe. Avem cu toţii în amin­tirile noastre poveşti despre oameni dragi, despre ­locuri splendide care în sufletele noastre au săpat adânc şi vor rămâne acolo cât zilele noastre. Oamenii pe care ­i-am întâlnit ­mi-au adus bucurie în viaţă, iar locurile noi pe care ­le-am văzut, pace în suflet.

Apoi în fiecare an petreceam Sfintele Paşti în Măldăeni, iar noaptea de Înviere era cea mai aşteptată noapte.

Pregătirile din Săptămâna Patimilor erau mai degrabă pentru suflet, căci aşa ne-a insuflat bunica noastră, Iulia, care a îndurat necazuri multe în viaţă.

„Mae, să fiţi buni şi să nu uitaţi niciodată de Dumnezeu, căci cea mai mare bucurie a omului este să-L întâlnească pe Hristos Domnul şi să poată merge la slujbă în noaptea de Înviere”, ne spunea dumneaei, care cu toate încercările bătrâ­neţilor avea puterea să împli­nească rostul treburilor lumeşti, dar mai ales avea darul de a ne face să înţelegem cuvântul Scripturii: „Ferește-te de rău și fă bine, caută pacea și o urmează pe ea” (Psalmul 33, 13).

Mamaie, femeie socotită la vorbă, avea în fiinţa dumneaei dragoste, sobrie­tate, demnitate, era atentă la nevoile celorlalţi. Era înţeleaptă, sme­rită, avea darul oamenilor pe care ­nu-i putem uita, avea bu­nă­­­tatea şi iubirea care aduceau bucurie. Adesea avea privirea ridicată spre cer, iar spatele aplecat spre pământ şi nu uita să se roage.

Aşadar, noi, cei care ne a­min­­tim de cei plecaţi la Domnul, ­să-i cinstim şi ­­să-i avem pe pomelnicele noastre spre veşnică pomenire.

Dumneaei m-a făcut să iubesc aceste meleaguri, acest sat, această bise­rică în care păşesc cu sme­renie de fiecare dată când ajung în Măldăeni, iar Sfintele Paşti le sărbătorim şi acum cu bucuria intrării în bise­rică în noaptea de Înviere.

Într-un an, când Sfintele Paşti erau primăvara devreme şi chiciura încă se agăţa de crengile pomilor  în­­mu­guriţi, pe uliţele Măl­dă­enilor se adunau, de la toate casele primenite pentru sărbă­toare, rânduri, rânduri de creş­tini, familii cu copii şi bătrâni sprijiniţi de nepoţi mer­gând îm­preună la sluj­ba de Înviere.

Anul acela a avut ceva special, biserica era plină de credincioşi, har şi bucurie. Slujba avea rân­duială de sărbătoare şi am simţit-o atât de specială, a fost un moment în care m-am ataşat şi mai mult de acest lăcaş  şi de oamenii locului. Atât de emoţio­nant a fost momentul când preotul dădea lumina Învierii, încât chemarea locului revine mereu în sufletul meu şi mă simt mai aproape de Dumnezeu.

Aşa mă simţeam de fiecare dată când ajungeam acolo de Paştile Domnului şi, la finalul slujbei, când toţi creştinii se retrăgeau în casele lor împodo­bite de sărbă­toare, eu rămâneam afară, în ­curtea casei bunicii Iulia, şi cu pri­­virea spre cer nu­mă­ram ste­lele ca în copilărie şi, Doamne, părea că reuşeam să le cuprind pe toate în acea noapte sfântă plină de lumina Învierii Domnului ­nostru Iisus Hristos.

În drumurile mele către Măldăeni mă bucur cu toată fiinţa mea de călătorie, de oameni, de impactul spiritual al locului şi păstrez în suflet momentele care mi-au adus linişte, speranţă, vîncredere şi credinţă.