În această zi, în Lunea Rusaliilor, prăznuim pe însuşi Preasfântul de viaţă Făcătorul şi întru tot puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o fiinţă şi de o slavă cu Tatăl şi cu
În această zi, în Lunea Rusaliilor, prăznuim pe însuşi Preasfântul de viaţă Făcătorul şi întru tot puternicul Duh, Unul din Treime, Dumnezeu, Cel de o cinstire, de o fiinţă şi de o slavă cu Tatăl şi cu
Cu firea umană îndumnezeită, Domnul Iisus Hristos șade de-a dreapta Tatălui. Duhul Sfânt se pogoară la Cincizecime în lume și astfel Biserica, trupul tainic al lui Hristos, are în inima ei izvorul de har și lu
Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) Ioan 7, 37-53; 8, 12 În ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii -, Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină
Astăzi, în Duminica Rusaliilor, vă invităm la o călătorie prin bisericile moldovenești, pentru a descoperi și a înțelege semnificația unor interesante și, poate, mai puțin știute scene ale Pogorârii Duhului Sfânt. Periplul nostru vizează și lăcașuri de zid, dar și bisericuțe de lemn din satele Moldovei, în care stilul acestor icoane este mult influențat de obișnuința pictorilor-zugravi de a reproduce unele modele populare în anumite perioade.
În această zi, Duminica a opta după Paşti, prăznuim Sfânta Cincizecime. Şi această sărbătoare am luat-o din cărţile iudeilor. Căci după cum aceia prăznuiesc Cincizecimea lor, cinstind numărul de şapte,
Rânduiala Sfintei Liturghii, lăsată Bisericii ca prilej de împărtășire euharistică și pnevmatologică, cuprinde în mod esențial epicleza, adică invocarea Duhului Sfânt pentru prefacerea Darurilor de pâine
În zilele acelea, când a sosit ziua Cincizecimii, Apostolii erau toți împreună în același loc. Și din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, și a umplut toată casa
Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt a fost sărbătorit duminică cu multă bucurie duhovnicească la Catedrala Patriarhală din București. Sfânta Liturghie și Vecernia specială a plecării genunchilor au fost săvârșite de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Autor/foto: Flavius Popa În Duminica Rusaliilor, 8 iunie, ziua în care Biserica serbează momentul Pogorârii Duhului Sfânt peste Sfinții Apostoli, Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolitul
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură în Duminica Cincizecimii, 8 iunie, la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale. Preafericirea Sa a afirmat că Apostolul și Evanghelia marelui praznic al Rusaliilor ne învață că „Duhul Sfânt constituie și sfințește Biserica lui Hristos ca adunare a popoarelor în iubirea Preasfintei Treimi”.
Pogorârea Sfântului Duh (Cincizecimea sau Rusaliile) Ioan 7, 37-53; 8, 12 În ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii -, Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină
Actul de naștere al Bisericii creștine, dezvăluit plenar în Duminica Cincizecimii, marchează începutul unei abordări înnoitoare a vieții fiecăruia dintre noi. Dacă prin Învierea Sa, Mântuitorul Iisus
La 50 de zile după Învierea Domnului, Biserica Ortodoxă a sărbătorit Pogorârea Duhului Sfânt, praznic cunoscut în popor și ca „Cincizecimea” sau „Rusaliile”. În cuvântul de învățătură rostit duminică, 23 iunie, în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a vorbit despre lucrarea Duhului Sfânt în Biserică.
Duminica care urmează este a opta după Paşti şi în Penticostar este numită a Rusaliilor. În această zi sărbătorim Cincizecimea, când în Ierusalim S-a pogorât peste Sfinţii Apostoli „Însuşi Preasfântul
La 50 de zile de la Paşti sărbătorim Cincizecimea, ziua în care S-a Pogorât Duhul Sfânt peste Sfinţii Apostoli. Această zi de sărbătoare este numită şi Rusalii, iar în popor, Duminica mare. Această
Ceea ce deosebește credința de orice fel de gândire filosofică sau psihologică este o specială încredințare în lucrarea reală a unui Dumnezeu mai presus de lume, pururi existent, creator, iubitor, atotputernic
Preasfințitul Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, s‑a aflat luni, 5 iunie, în mijlocul credincioșilor din Parohia „Sfânta Treime” din Zalău, unde a săvârșit Sfânta Liturghie. La sărbătoare au
La praznicul Sfintei Treimi, Preasfinţitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a săvârşit Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Treime” din Suciu de Sus, judeţul Maramureş.
Maicile şi surorile ostenitoare ale Mănăstirii Pasărea, împreună cu credincioşi din parohiile învecinate, au participat la hramul aşezământului monahal, „Sfânta Treime”, serbat anul acesta în ziua
În ziua praznicului Pogorârii Sfântului Duh, Catedrala Arhiepiscopală „Înălțarea Domnului” din municipiul Buzău a fost plină de credincioși, care au participat la Sfânta Liturghie și la Vecernia
Credincioșii din Parohia Șotânga, județul Dâmbovița, au participat în număr mare duminică, 4 iunie, cu prilejul praznicului Pogorârii Sfântului Duh, la Sfânta Liturghie oficiată de către