La Institutul Cultural Român (ICR) din Londra a avut loc, recent, un eveniment dedicat oferirii celor două volume ale albumului „The Transylvania Florilegium” de către editorii de la Addison Publications, un
Peste 1.000 de persoane au vizionat, în Germania, filmul documentar „Coroana României”
Timp de aproape două săptămâni, peste 1.000 de români și străini deopotrivă au vizionat filmul documentar „Coroana României”, în Germania. Turneul european de promovare a filmului regizat de jurnalistul George Grigoriu a fost deschis anul acesta de orașul universitar Heidelberg și a continuat cu proiecțiile de la Köln, Düsseldorf, Dortmund și Frankfurt pe Main. De fiecare dată, sălile de proiecție s-au dovedit neîncăpătoare, românii venind în număr mare, chiar de la zeci de kilometri depărtare, pentru a urmări filmul care spune povestea încoronărilor din Țările Române.
Premiera filmului în Germania a avut loc, anul trecut, la München, de Ziua Națională a României, prilej cu care Preasfințitul Părinte Sofian a declarat că proiecția documentarului semnat de George Grigoriu este „cel mai important eveniment cultural promovat la centrul bisericesc din München”. Prima proiecție pe pământ german de anul acesta a avut loc la Heidelberg, oraș în care domnitorul Alexandru Ioan Cuza și-a petrecut ultima parte a vieții.
„Pentru noi, a fost o zi de mare sărbătoare. Am urmărit cu emoție filmul «Coroana României», un film ce ne-a împlinit din punct de vedere intelectual și sufletesc și datorită căruia am devenit mai bogați. Vă mulțumim din suflet și dorim ca această împlinire să o aibă cât mai mulți români de pe tot pământul!”, a declarat soprana Camelia Țârlea, de la Teatrul de Stat din Karlsruhe.
„Pentru noi, proiecția filmului «Coroana României» la Heidelberg are o semnificație aparte, deoarece ne amintește și de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. A fost un bun prilej prin care ne-am onorat istoria. Ne-am bucura ca acest film să fie difuzat și cu ocazia unui alt moment important pentru noi: împlinirea a 10 ani de la înființarea parohiei ortodoxe de la Heidelberg. Era firesc ca documentarul acesta, care vorbește despre identitatea noastră națională, să fie promovat și aici. Nu este întâmplător faptul că foarte mulți români și-au dorit să vizioneze filmul. Am trăit o dublă sărbătoare și vă mulțumim pentru aceste momente!”, a spus părintele Marius Adrian Călin, parohul bisericii ortodoxe din Heidelberg.
„Un vis împlinit”
Următoarea proiecție a avut loc în landul Renania de Nord-Westfalia (Nordrhein-Westfalen), la Köln (orașul Magilor), al patrulea oraș ca mărime din Germania, după Berlin, Hamburg și München.
„Un film care vorbește de la inimă la inimă; nu am cuvinte să îmi exprim bucuria!”, a declarat Valentin Manea.
„Ne-am mobilizat pentru a putea găzdui și noi proiecția documentarului «Coroana României», un film pe care ne-am dorit mult să-l vedem în comunitatea noastră și iată că acest vis ni s-a împlinit! Este un film extraordinar, care a produs multă emoție. Sper să fie vizionat de cât mai mulți români, atât în diasporă, cât și în țară”, sunt cuvintele părintelui Teodor Tăbuș.
159 de ani de la „drumul regelui”
La Düsseldorf, orașul din care, în urmă cu 159 de ani, principele Carol de Hohenzollern- Sigmaringen pleca spre Țările Române pentru a deveni domnitor și, apoi, primul rege al României, documentarul a rulat în premieră pentru un film românesc la UFA Palast Düsseldorf.
„Este prima producție românească ce rulează aici. Timp de 19 ani, de când sunt în Germania, nu am mai văzut un film românesc în acest cinematograf”, a mărturisit Sorin Pop, administratorul cinematografului.
„Despre acest minunat film pot să vă spun un singur lucru: am plecat din România acum 51 de ani și mi-am purtat țara în suflet, dar am regăsit-o în seara aceasta așa cum o cunoșteam: veche, pătrunzătoare, cu istoria și cu bucuriile ei. Filmul lui George Grigoriu este un mare document istoric pentru care îl felicit și îl numesc maestru. Domnule Grigoriu, prin intermediul filmului dumneavoastră, ne-ați împlinit sufletele. Vă mulțumim!”, a spus Livia Grama Medilanski, preşedinta Asociaţiei Culturale Germano-Române „Atheneum” din Düsseldorf.
„Am vrea să-l vedem la primăria din Dortmund”
Pe lângă numărul impresionant de români, proiecția de la Dortmund s-a bucurat și de participarea oficialilor germani. Michael Depenbrock, primarul cartierului Horde din Dortmund, dar și Anna Brinkhoff, manager al Centrului administrativ din Horde, au lansat invitația ca filmul să fie proiectat în viitor chiar la primăria din Dortmund. „Este un film care ne dezvăluie o istorie comună, este de mare interes pentru ambele popoare. Ne-a bucurat acest eveniment în mijlocul comunității românești”, a precizat Michael Depenbrock.
„Am vizionat filmul întâi la Düsseldorf, apoi l-am revăzut aici, la Dortmund. Este un film care îți oferă, cu fiecare vizionare, perspective noi. Pur și simplu, nu simți când trec cele două ore. Este un film frumos, bogat și captivant. M-am bucurat să pot contribui la realizarea acestui turneu în Germania, astfel încât să fie accesibil cât mai multor români, dar și străini”, sunt cuvintele Ancăi Neuhoff.
„«Coroana României», un bun ambasador pentru România”
Ultima proiecție din cadrul acestui turneu a avut loc la Frankfurt pe Main. Aproape 300 de români, dar și străini s-au bucurat de o lecție de istorie românească, găzduită de Parohia ortodoxă „Sfântul Apostol Bartolomeu”.
„Eu sunt de origine italiană, dar locuiesc la Frankfurt. M-am căsătorit cu o româncă și m-am convertit la Ortodoxie. Datorită acestei experiențe, am avut șansa să descopăr o nouă cultură, o cultură care nu îmi aparține, dar care este extrem de bogată și pe care am început să o apreciez cu adevărat. Am venit aici să urmăresc documentarul «Coroana României». În opinia mea, scopul central al filmului a fost să prezinte o parte din istoria României care, din nefericire, este foarte puțin cunoscută, deși e cu adevărat o comoară. Unii oameni vorbesc frumos despre România, o consideră o țară magică, dar cuvântul «magic» e ceva superficial. România înseamnă mult mai mult decât atât... Acest documentar este un bun ambasador pentru România. Felicitări!”, a declarat Bruno Veneto.
Turneul european al filmului documentar „Coroana României” va continua în Elveția, în orașele: Basel (27 iunie - Parohia „Sfântul Apostol Andrei”), Berna (28 iunie - Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”), Baden (29 iunie - Parohia „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” și „Sfântul Atanasie cel Mare”) și Lugano (4 iulie - Parohia „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”). Proiectul este realizat cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni. (G.G.)