Pilda Dreptului Iov în Canonul cel Mare

În literatura patristică, în special în cea omiletică, care uzează mai mult de pilde și de povestiri exemplare, întâlnim adesea zugrăvită figura Dreptului Iov. Cel puțin în vasta sa operă omiletică, Sfântul Ioan Gură de Aur recurge adesea la pilda de virtute și de răbdare a lui Iov pentru a-și mângâia și îndemna auditoriul spre fapta cea bună. La fel se întâmplă și în literatura imnografică să întâlnim figura biblicului Iov, ca pe o frumoasă pildă de urmat. Și întrucât ne aflăm în Postul Patruzecimii, când slujbele sunt multe și bogate, voi face o scurtă referire la emoționantul Canon cel Mare, întrucât și în acesta este cuprinsă o succintă, dar foarte concentrată evocare a lui Iov. În acest sens, este extrem de util să vedem ce anume a surprins Sf. Andrei Criteanul din complexa personalitate a lui Iov. Mai întâi, observăm că autorul se raportează în trei dintre strofele Canonului său la faimosul personaj biblic și socotește încă a fi de folos să-și compare viața sa cu cea a modelului evocat, trăgând de fiecare dată concluzia cea mai fericită. Și, întrucât Canonul nu se distinge numai printr-o simplă versificație care se supune rigorilor poetice, ci reprezintă expresia unei trăiri sufle­tești de mare intensitate, vom avea acum și prilejul unei observații personale: să vedem în ce măsură experiența imnografului va avea ecou, va rezona, în sufletul nostru.

După cum am spus, Andrei Criteanul îi dedică lui Iov trei strofe în iconomia Canonului său, mai exact, troparele 13, 14 și 16 din Cântarea a IV-a. Primul tropar începe cu o prezentare generală a modelului, probabil cunoscută de toți: „De Iov cel de pe gunoi auzind, o, suflete al meu, că s-a îndreptățit, n-ai râvnit bărbăției aceluia, n-ai avut tăria gândului lui, întru toate care ai cunoscut, în cele ce ai știut și în cele ce te-ai ispitit; ci te-ai arătat nerăbdător”. Avem aici înfăți­șată o concluzie a felului în care a trăit, a felului în care s-a comportat în ispitele sale, iar la sfârșitul vieții, felul cum a fost îndreptățit Iov. El a izbândit, în principal, prin două ca­lități: bărbăția și tăria gândului. Față-n fa­ță cu Iov este adus apoi sufletul celui ce scrie - cu care și noi s-ar cuveni să ne identificăm - care, trecând prin ispitele măsurii lui, s-a arătat nerăbdător, așadar, nu a izbutit să fie și el îndreptățit, rămânându-i doar pocăința, care glăsu­iește după fiecare tropar: „Miluiește-mă,­ Dumnezeule, milu­iește-mă!”.

În cel de-al doilea tropar se consemnează: „Cel ce era mai înainte pe scaun, acum se vede gol în gunoi, cu răni; cel cu mulți fii și mărit, de năprasnă fără de fii și de casă lipsit; însă socotea gunoiul palat și rănile mărgăritar”.

Aceste stihuri sunt semnificative, întrucât ne înfățișează simultan două imagini: prima, cea exterioară, iar a doua, cea lăuntrică. Imaginea exterioară este aceea pe care o vede toată lumea și este una tragică. Fostul mare boier înconjurat la început de bogăție se află acum smerit, gol, ba chiar mai mult, încât contrastul să fie și mai izbitor, se află așezat pe un maldăr de gunoi, de bălegar. Cel care s-a bucurat de atenția unei familii numeroase, acum, este singur, fără fii și fără casă. Pe toate acestea le puteau observa toți oamenii. Al doilea tablou este cel interior și ne înfățișează ceea ce gândea în sinea sa Iov, acolo unde nu putea pătrunde nici un ochi din afară. Așadar, înlăuntrul său, Iov „socotea gunoiul palat și rănile mărgăritar”. Și de aici, din acest gând tainic, izvora nevăzuta forță a bărbăției sale!

Poate că cel mai de forță element pe care îl scoate în evidență Andrei Criteanul este cel al neprevăzutului, acesta fiind o experiență general umană. De acest neprevăzut se și folosește cu abilitate ispititorul pentru a răsturna statornicia sufletului, întrucât nu violența, ci surpriza constituie elementul-cheie al ispitei. De aceea, imnograful a scris, arătând esența acelui nevăzut război al creștinului, iarăși printr-un necruțător dialog cu sine însuși: „De a fost acela drept și fără prihană mai mult decât toți, și n-a scăpat de cursele și vicleșugurile în­șelătorului, dar tu, fiind iubitor de păcate, ticăloase suflete, ce vei face de se va întâmpla să vină asupra ta ceva din cele negândite?”

Prin urmare, după cum existența cotidiană ne demonstrează adesea, nu vreo chestiune teoretică, oricât de înaltă ar fi aceasta, îl neliniștește pe om, ci viața însăși, mai exact, problemele sale existențiale. Iar între acestea, întâmplările neprevăzute sunt cele mai răscolitoare, cele mai anevoie de gestionat și de depășit. Însă, în acest pasaj, Sfântul Andrei ne oferă totodată și soluția sigură pentru a izbândi și a trece cu bine peste toate obstacolele vieții. Nu vom reuși aceasta nici dacă doar simplu ne gândim la diverse probleme, nici dacă suntem ocupați cu osteneala pentru nevoile biologice, ci doar atunci când ne aflăm exercitându-ne întru bărbăție și răbdare, asemenea lui Iov. Doar o asemenea lucrare ne va putea deschide ochii minții prin care să vedem limpede uneltirile vicleanului și astfel să le biruim.