În Duminica Tuturor Sfinților, 15 iunie, Biserica „Sfinții Doctori fără de arginți Cosma și Damian” din incinta Institutului Clinic Fundeni din Capitală a îmbrăcat haine de sărbătoare la împlinirea a 20
Comemorarea Episcopului Iosif Gafton la Parohia Rotari
În contextul Anului omagial al Centenarului Patriarhiei Române, Parohia Rotari din Protopopiatul Urlaţi, judeţul Prahova, a organizat un eveniment comemorativ dedicat Episcopului Iosif Gafton al Argeşului și Râmnicului, care a slujit ca preot de mir în această parohie. Cu acest prilej, în mijlocul comunităţii prahovene a poposit Preasfinţitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, care a săvârşit Sfânta Liturghie, slujba Parastasului şi rânduiala sfinţirii noii cruci amplasate la mormântul soţiei şi fiicei ierarhului din cimitirul parohial.
Momentul comemorativ ce marchează împlinirea a 100 de ani de la sosirea în această comunitate parohială a Episcopului Iosif Gafton, ca preot de mir cu numele Ioan, şi 41 de ani de la trecerea sa la cele veşnice a fost pregătit de parohia prahoveană cu un program liturgic deosebit. Astfel, la orele dimineţii, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în biserica parohială a fost adusă racla cu un fragment din cinstitele moaşte ale Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina de la Biserica „Sfânta Ecaterina”, paraclis universitar, din Bucureşti, unde vrednicul de pomenire ierarh a slujit ca preot mai înainte de a intra în cinul monahal.
Bucuria a fost sporită de prezenţa, în mijlocul clerului şi al credincioşilor, a Preasfinţitului Părinte Timotei Prahoveanul, care a săvârşit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori din care au făcut parte părintele protoiereu Ionuţ Negoiţă de la Protopopiatul Urlaţi; părintele Petroni Tănase, secretar al aceluiaşi protopopiat; părintele paroh Gelu-Gabriel Anghelineş, precum şi alţi clerici din parohiile învecinate.
În cuvântul de învăţătură rostit cu acest prilej, Preasfinţia Sa a evidenţiat lucrarea pastorală a ierarhului comemorat, subliniind eforturile depuse pentru înălţarea lăcaşului de rugăciune parohial care dăinuie până în prezent.
„Din mărturiile episcopului găsite de preotul din vremea noastră, părintele Gabriel, aflăm că a întâlnit aici o atitudine potrivnică Bisericii, mai ales atunci când a hotărât să construiască acest lăcaş. Fără să aibă dimensiuni spectaculoase sau o arhitectură specială, biserica în care ne aflăm, refăcută, de altfel, recent, însemna foarte mult pentru o parohie de țară, iar el s-a ostenit și a rămas aici vreme de zece ani. Mărturisea atunci și mai târziu că marea lui bucurie a fost ridicarea acestei biserici. Dar, pe lângă această bucurie, a avut și mari încercări, întrucât la opt ani de la numirea sa a rămas văduv. Era tânăr, am putea spune chiar foarte tânăr, și doctorul de la un spital din Capitală i-a spus, atunci când preoteasa lui trebuia să nască: «Nu pot salva decât pe unul dintre ei, ori pe preoteasă, ori pe copilul care se va naşte». El a răspuns: «Nu sunt stăpân peste viață. Numai Dumnezeu este stăpân. Faceți ce trebuie făcut și eu voi primi toate ca venite de la Dumnezeu». Și a rămas văduv la opt ani de la numirea sa în această parohie. A mai rămas aici încă doi ani. A construit și o casă parohială, a încercat să facă mai multe lucruri, dar nu a fost întotdeauna primit așa cum se cuvine să fie primit un slujitor al Bisericii”, a spus Preasfinţia Sa.
La finalul Sfintei Liturghii, soborul de slujitori a oficiat slujba Parastasului pentru vrednicul de pomenire ierarh şi pentru membrii familiei acestuia, prezbitera Valeria, prunca Emilia şi preotul Lucian, precum şi sfințirea noii cruci şi a unei plăci comemorative aşezate la mormântul soţiei şi fiicei acestuia, situate în apropierea bisericii. De asemenea, cu prilejul acestui moment comemorativ, a fost vernisată o expoziţie comemorativă cu fotografii de arhivă care înfăţişează aspecte din activitatea pastorală a Episcopului Iosif Gafton.
În semn de apreciere pentru organizarea acestui eveniment comemorativ, Întâistătătorul Bisericii noastre i-a oferit părintelui paroh Gelu-Gabriel Anghelineş diploma omagială a Anului Centenar al Patriarhiei Române cu medalie, Consiliului parohial distincţia de vrednicie cu chipul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, iar Comitetului parohial distincţia de vrednicie cu chipul Maicii Domnului.