„Au știut că a conduce înseamnă a sluji”

Citiți și: Mesaj de felicitare și binecuvântare de Ziua Naţională a Regalităţii

Ne-am aflat sâmbătă, 10 mai, într-un loc sfânt, Catedrala Patriarhală, pentru a-i pomeni cu evlavie pe cei care au purtat Coroana României și care au slujit acest neam cu jertfelnicie, înțelepciune și credință. Ziua Regalității nu este doar o dată din calendar, ci este o zi de aducere-aminte și de recunoș­tință față de regii și reginele noastre care au scris, cu fapte și cu rugăciune, istoria acestui popor.

Este ziua în care, în anul 1866, principele Carol de Hohenzollern-Sig­maringen a pășit pentru prima oară pe pământ românesc, ca să fie domn al românilor. A fost începutul unei noi etape în viața neamului nostru românesc, o epocă de ordine, demnitate și construcție. Sub sceptrul său și al urmașilor săi, România a cunoscut momente de înălțare națională, de unire, întărire și luminare a sufletului românesc.

I-am pomenit în rugăciune pe Carol I, cel care a întemeiat statul român modern și a adus indepen­dența țării în 1877. Pe Regina Elisabeta, numită de popor „mama răniților”, pentru inima sa milostivă și dragostea față de oameni. L-am pomenit pe Regele Ferdinand Întregitorul, care, cu ajutorul lui Dumnezeu, a unit provinciile românești în 1918, precum și pe Regina Maria, sprijinul său, care a făcut cinste României la Conferința de Pace de la Paris (1919).

Ne-am rugat și pentru sufletul Regelui Carol al II-lea, cu toate ale sale, și al Regelui Mihai I, cel care a îndurat exilul cu demnitate, fără ură, rămânând statornic în dreapta credință și iubire față de țară. Domnia lui a fost o mărturie vie că puterea adevărată vine din curăția inimii, nu din forța armelor. Am pomenit, cu aceeași rugăciune caldă, și reginele care i-au însoțit: Elena, mama regelui Mihai, Ana, regina demnă și tăcută, și pe toți cei care au purtat crucea regalității în vremuri grele.

Regalitatea nu a fost doar o formă de guvernare - a fost o misiune. Regii și reginele noastre au trăit și au murit pentru binele națiunii. Au ctitorit școli, spitale, biserici, au sprijinit cultura, au apărat unitatea țării și au păstrat dreapta credință. Sub sceptrul lor, România a cunoscut demnitate și respect pe plan inter­na­țional. Au știut că a conduce înseamnă a sluji. Iar slujirea lor a fost una înrădăcinată în valori creștine: dreptate, compasiune, sacrificiu și rugăciune.

De fiecare dată când pomenim aceste suflete, ne rugăm Domnului să le așeze în lumina cea neînserată, acolo unde nu este durere, nici întristare, ci viață fără de sfârșit. Să le fim recunoscători nu doar cu vorba, ci și cu fapta: prin respectul față de țară, prin iubirea de adevăr, prin păstrarea memoriei și a valorilor lor.

Ziua de 10 mai rămâne pentru noi nu doar o sărbătoare istorică, ci și un prilej de întărire sufletească, pentru că un popor care își cinstește înaintașii și se roagă pentru eroii neamului său este un popor care trăiește cu nădejde și are viitor.

Dumnezeu să-i odihnească în pace pe toți regii și reginele României!