Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Buzău și-a sărbătorit joi, 29 mai, hramul principal, credincioși din întregul oraș participând la sfintele slujbe prilejuite de praznicul Înălțării Domnului.
Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Buzău și-a sărbătorit joi, 29 mai, hramul principal, credincioși din întregul oraș participând la sfintele slujbe prilejuite de praznicul Înălțării Domnului.
Membrii grupurilor catehetice din Protopopiatul Ilfov Nord, care s‑au distins în cadrul etapei pe protopopiat a Concursului Național Catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe - moștenirea unui
La Centrul pentru formare continuă „Dumitru Stăniloae” din București a avut loc marți, 20 mai, festivitatea de premiere a câștigătorilor Concursului național catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credinţe - moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii și tineri” și a premianților Concursului național „Icoana ortodoxă - lumina credinței”, ediția a XIV-a. Evenimentul a fost organizat de Sectorul teologic-educațional al Administrației Patriarhale și a reunit delegații eparhiale din țară.
După Sfânta Liturghie săvârșită duminică, 18 mai, la Altarul de vară al Mănăstirii Radu Vodă din Capitală, de către Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a avut loc festivitatea de premiere a portofoliilor câștigătoare din această eparhie, în cadrul Concursului național catehetic.
La sediul Arhiepiscopiei Bucureștilor s-a desfășurat marți, 29 aprilie, evaluarea la nivel eparhial a proiectelor înscrise la cea de-a 17-a ediție a Concursului național catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credinţe - moştenirea unui secol de Patriarhat pentru copii şi tineri”. În etapa eparhială s-au calificat 21 de parohii din cadrul protoieriilor Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Echipele de cateheză parohială care au luat parte la etapa pe Arhiepiscopia Târgoviștei a Concursului național catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe - moștenirea unui secol de Patriarhat
Joi, 10 aprilie 2025, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, cele cinci protoierii din Arhiepiscopia Târgoviștei au organizat festivitatea de premiere a echipelor catehetice de tineret din cele 55 de parohii din județul Dâmbovița, care au participat la Concursul național catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credinţe - moştenirea unui secol de Patriarhat pentru copii şi tineri”.
La parohia ialomițeană Săveni a avut loc săptămâna trecută conferința „Credința în lanțuri - mărturisitorii din temnițele comuniste”, susținută de părintele Victor Manolache, preot la Parohia
Aflat la a XVII-a ediție, Concursul Național Catehetic propune în acest an realizarea unor activități sub egida „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credinţe - moştenirea unui secol de Patriarhat pentru copii şi tineri”.
În perioada 15-29 martie 2025, Parohia Grădiștea-Măxineni din Protoieria Ilfov Nord a desfășurat proiectul catehetic „Pe urmele sfinților: credință și mărturisire azi”, care a urmărit promovarea valorilor creștine și explorarea impactului tehnologiei asupra credinței, fiind coordonat de pr. Teodor-Georgian Dumitru, prof. Andreea-Georgiana Dumitru și prof. înv. preșcolar Nicoleta Marin. La activitățile proiectului au participat 20 de copii de la unitățile de învățământ din localitate.
În Parohia Curăţele, din cadrul Protopopiatului Beiuș, tema proiectului realizat în cadrul Concursului Național Catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credinţe - moştenirea unui secol de Patriarhat pentru copii şi tineri” a fost „Patriarhia Română pe înțelesul celor mici”.
Dorind să se ridice la valoarea și demnitatea înaintașilor, Grupul de cateheză al copiilor și tinerilor din Parohia „Sfântul Ioan Botezătorul” din Botoșani, coordonat de pr. Petru Fercal, participă și anul acesta la Concursul național catehetic organizat de Sectorul teologic-educaţional al Patriarhiei Române.
Concursul Național Catehetic dedicat Anului omagial și comemorativ 2025 se află în plină desfășurare. Până în data de 31 martie, participanții se află în etapa de întocmire a proiectelor și derularea activităților din concurs. Competiția organizată de Sectorul teologic-educațional al Administrației Patriarhale în parteneriat cu Ministerul Educației a ajuns la a 17-a ediție și are tema „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe - moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii și tineri”.
La Parohia „Adormirea Maicii Domnului”-Giulești din Protopopiatul Sector 6 Capitală s-au desfășurat în această perioadă mai multe activități care se înscriu în cadrul Concursului Național Catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credințe - moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii și tineri”, ajuns la ediția a 17-a.
În contextul Zilei Naționale a Lecturii (15 februarie) și în cadrul Concursului național catehetic „Mărturisirea jertfelnică a dreptei credinţe - moștenirea unui secol de Patriarhat pentru copii şi tineri”, la secțiunea Activități ale grupului catehetic a proiectului coordonat de părintele Ștefan Cătălin Niță, în Parohia „Sfântul Gheorghe”-Prozanic, județul Călărași, a avut loc duminică, 16 februarie, activitatea de promovare a cititului cu titlul „Lectura și beneficiile ei”.
Concursul național catehetic, organizat la nivel național de Sectorul teologic‑educațional al Patriarhiei Române, în perioada 15 noiembrie (2024) ‑ 21 mai (2025), a atras un număr impresionant de participanți
Concursul național catehetic „Hristos - Cuvântul care vindecă”, ediția a XVI‑a, din cadrul programului „Hristos împărtășit copiilor”, desfășurat în Patriarhia Română, și‑a desemnat grupurile cat
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Episcop Ignatie, în perioada decembrie 2023 - mai 2024 s‑a desfășurat, și în Episcopia Hușilor, Concursul național catehetic „Hristos ‑ Cuvântul care
Cu prilejul Anului omagial și comemorativ 2024, în Arhiepiscopia Timișoarei s‑a desfășurat Concursului național catehetic „Hristos - Cuvântul Care vindecă”, ajuns la ediția a 16‑a. La concurs au
Centrul socio‑cultural „Episcopul Damaschin” din Slobozia, județul Ialomița, a găzduit miercuri, 15 mai, festivitatea de premiere a câştigătorilor Concursului naţional catehetic „Hristos - Cuvântul care
În cadrul proiectului catehetic „Hristos - Cuvântul care vindecă”, Parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Șoimeni, județul Cluj, participă cu proiectul „Neputința omenească vindecată de