În Parohia Tolstoi din Alba Iulia a fost inaugurat un centru educațional pentru dezvoltare personală și consiliere adicții, în data de 26 iunie. La Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” din cartierul Tolstoi, municipiul Alba Iulia, a avut loc slujba de binecuvântare a noului centru, amenajat la subsolul lăcașului de cult. Din sobor au făcut parte pr. Eugen Moldovan, consilier administrativ-bisericesc în cadrul Eparhiei Alba Iuliei, pr. conf. univ. dr. Oliviu Botoi, consilier cultural, și pr. Teofil Grigore Slevaș, protoiereu al Protopopiatului Alba Iulia. Prof. univ. dr. Aurora Szentágotai-Tătar, cadru didactic la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, a susținut prelegerea „Consumul de droguri la tineri. Provocări și soluții”, prilej cu care a subliniat importanța consilierii persoanelor dependente. Pr. prof. univ. dr. Mihai Himcinschi, inițiatorul proiectului și parohul Parohiei Tolstoi, a prezentat aspectele importante ale noului program social. Evenimentul a fost organizat de Parohia Tolstoi și Asociația „Lumina Faptei”. La final, prof. Simona Himcinschi a prezentat programul ediției din acest an a Școlii de vară organizate în cadrul Centrului cultural-catehetic „Sfântul Ioan Botezătorul” din Parohia Tolstoi, conform unui comunicat al Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Ședința Consiliului duhovnicesc în Protopopiatul Moinești
Luni, 17 ianuarie, a avut loc întrunirea Consiliului duhovnicesc al preoților coordonatori ai celor 8 cercuri pastorale de pe cuprinsul Protopopiatului Moineşti, prezidată de părintele protopop Costel Mareș.
În prima parte a evenimentului, părintele protoiereu a expus raportul de activitate al anului 2021, evidențiind aspectele economice, proiectele pastoral-misionare și cultural-filantropice desfășurate cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, în Protopopiatul Moinești
În partea a doua a ședinței de lucru au fost expuse și propuse spre aprobare activitățile administrative, pastoral-misionare și cultural-filantropice ce vor fi implementate pe parcursul anului 2022 - „Anul omagial al rugăciunii în viața Bisericii și a creștinului” și „Anul comemorativ al sfinților isihaști Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie de la Neamț”, activități ce vor fi înaintate chiriarhului locului spre binecuvântare.